Burda România a câștigat Premiul de Excelență în media pentru consecvența în presa scrisă la Gala Performanței și Excelenței 2020.
„Prietenul la nevoie se cunoaște! Așa spun românii de când lumea și așa s-a și demonstrat, chiar în acest an agitat când, stând izolați, aveam de la prietenii noștri fizici doar mesaje și telefoane. O revistă e un prieten durabil și o fereastră spre lume – de aceea, cu toții am apreciat enorm hotărârea celui mai mare trust de editare reviste din țară, Burda România, de a-și păstra activitatea de print chiar în condițiile stării de urgență și de alertă, când chioșcurile se închideau, iar alte trusturi deja anuțaseră că au decis să rămână exclusiv online”, spune Adela Diaconu, organizatorul Galei.
„Inițiativa Burda de a continua tiparul a fost urmată ulterior și de celelalte trusturi. Chiar dacă mai greu, revistele au ajuns totuși la oameni și în timpul stării de urgență și le-au prilejuit, ca întotdeauna, o binemeritată pauză de lectură, pe canapea, cu o cafea alături”, continua aceasta.
Printre laureații Galei s-au mai aflat:
Trofeul #NuExistaNuSePoate al Galei Performanței & Excelenței 2020 pentru implicare socială in peste 100 de campanii umanitare: Andreea Marin
Premiul de Excelenţă pentru implicarea în voluntariat în ajutorarea celor nevoiați pe perioada stării de urgență: Monica Roşu
Premiul de Excelență pentru continuitatea în construirea unor facilități dedicate familiilor defavorizate: Asociația Aici pentru Tine
Ambasadoarea României prin sport în lume: Simona Halep
Cea mai urmărită și îndrăgită prezentatoare de știri din România: Andreea Esca
Dedicată promovării şi recunoaşterii personalităţilor care au dobândit renume şi s-au remarcat prin proiectele şi activităţiile lor deosebite, Gala Performanţei şi Excelenţei a ajuns în acest an la cea de a zecea ediţie. Organizatoarea evenimentului este fosta jucătoare de tenis Adela Diaconu, care, după retragerea din sportul de performanţă, a ales jurnalismul de televiziune. De-a lungul celor peste 10 ani de activitate de realizator și producător TV, fosta tenismenă a invitat în emisiunile ei personalități din toate domeniile. În 2010 a organizat prima ediție a Galei, ce reprezintă premiile emisiunii, votate an de an de telespectatori, prin rating și vizualizări.
Gala Performanţei & Excelenţei aduce recunoaştere acelor personalităţi publice care s-au remarcat prin performanţă şi creativitate în domenii precum muzică, arte, campanii sociale şi umanitare, sport, design vestimentar, beauty, media.
Anul acesta, evenimentul s-a desfășurat pe 8 octombrie, la Casa Vlăsia din Snagoc. Prezentatorul Galei a fost Filip George, om de televiziune, organizator de evenimente și PR.